noutati

Noua Lege a contabilității, în vigoare de la 1 ianuarie 2018

04.07.2017

    Proiectul noii Legi a contabilității a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Documentul urmează să fie aprobat de Parlament până la sfârșitul acestui an, pentru a putea fi aplicat din data de 1 ianuarie 2018. Astfel, domeniul contabilității va fi reglementat de o lege actualizată și aliniată la prevederile legislației europene în domeniul raportării financiare corporative.

    În noua lege au fost actualizate criteriile de clasificare pe categorii a entităților și grupurilor (micro, mici, mijlocii și mari), redefinite entitățile de interes public și precizate cerințele contabile și de raportare financiară pentru acestea.

    Comparativ cu legea actuală, în domeniul de aplicare au fost introduse reprezentanțele permanente ale entităților nerezidente și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă. Totodată, au fost excluse instituțiile publice, finanțate de la buget, a căror contabilitate și raportare financiară va fi reglementată prin Legea finanțelor publice. Noua lege va fi valabilă și pentru persoanele care activează în sectorul de justiție: avocați, notari, executori judecătorești, mediatori sau administratori autorizați.

    De asemenea, proiectul de lege prevede aplicarea a trei seturi de situații financiare (prescurtate, simplificate, complete), în funcție de categoria şi necesităţile informaţionale ale entităţilor care aplică Standardele Naţionale de Contabilitate. În scopul detalierii elementelor situaţiilor financiare şi prezentării informaţiilor suplimentare, entităţile vor întocmi nota explicativă. Entităţile mijlocii, mari şi entităţile de interes public vor fi obligate să întocmească, împreună cu situaţiile financiare, un raport al conducerii. Documentul mai prevede obligativitatea întocmirii situaţiilor financiare consolidate de către entitatea-mamă (care controlează una sau mai multe entităţi).

    Documentul conține şi noutăți vizând publicarea situaţiilor financiare individuale, a raportului conducerii şi a raportului auditorului, care urmează a fi expediate prin poşta electronică sau încărcate în sistemul Depozitarului public al situaţiilor financiare. Mai mult, va fi obligatorie publicarea acestor documente pe pagina web a entităţii. Astfel vor fi accesibile mai multor utilizatori de informaţie.

    Implementarea noii legi va necesita cheltuieli din bugetul de stat pentru elaborarea şi aducerea în concordanţă cu proiectul de lege a Standardelor Naţionale de Contabilitate şi pentru dezvoltarea platformei Depozitarului situaţiilor financiare.